Uncategorized

Cu bebe în Antalya

Vladut al nostru s-a născut în mai. In ultima zi din mai. Tot anul aproape fie am analizat dacă mergem sau nu în concediu, fie am așteptat sa treacă timpul sa ne acomodam și noi și el și sa analizam dacă putem merge cu el în concediu sau nu 🙂 Cred ca dacă ar fi sa aleg un verb care sa definească anul 2017 acela ar fi: a analiza.

Îndrăgostiți cum ne știți de mare, curajoși și îndrăzneți din fire (și modești nevoie mare), după primele săptămâni în care am văzut ce înseamnă viata in 3, ne-am dat seama ca e ok, Vlăduț se adaptează bine la mediu. Si am început iar sa visam. Vroiam oriunde, doar mare sa fie. Sau stai! Asta era înainte de copil când nu ne interesa unde dormim, doar sa fie curat și aproape de plaja și de restaurante. De data asta, vroiam hotel de 5 stele, cu review-uri excelente pe partea de curățenie și mâncare. Si sa fie într-un buget decent, ținând cont de faptul ca oricum nu o sa facem altceva decât sa lenevim. Si nicio alta destinație nu bate Turcia în materie de ospitalitate, lux și mâncare pe segmentul all-inclusive. Este locația ideala unde sa mergi și sa nu faci nimic toată ziua. Daca ești un explorator și iți place sa vizitezi, cu siguranță Antalya nu e pentru tine.

Am ales Belek, cea mai luxoasa stațiune a Antalyei. Luxul a fost criteriul cel mai nesemnificativ în toate vacantele noastre, dar anu asta am vrut ceva diferit. Odată ajunși în aeroport, am fost preluați de cei prin care rezervaserăm biletele și duși la hotel. Este intr-adevar raiul opulentei. Hotelurile sunt mari cu corpuri multiple, cu grădini enorme, majoritatea cu plaja proprie, piscine, spectacole în fiecare seara, activități diverse pentru copii, petreceri cu tematica, mâncare variata și în cantități greu de imaginat.

Cazare

Hotelul la care am stat noi avea 6 restaurante cu specifice diferite pe lângă cel principal,piscine enorme etajate, tobogane, parculete pentru copii, baruri pe plaja. Ce mai! Găseai acolo cam tot ce iți doreai, inclusiv magazine, un spa imens cu piscina interioara semi-olimpica. Am primit o camera mare, cu balcon, seif și un mini-bar care se umplea zilnic într-o aripa liniștită și aproape de restaurante și de plaja. Avea o piscina principala enorma în care puteai participa la ore de aquagym sau polo cu DJ care mixa toată ziua și erau piscine liniștite unde nu se auzea decât vuietul marii și câte un scâncet de copilaș. Exista posibilitatea sa mergi în excursii (aveau excursii chiar și în Israel cu avionul) iar noi am ales sa ieșim o singura data din hotel pentru o baie turceasca la un spa tradițional. Ni s-a părut mai interesant decât spa-ul de la hotel. Si mult mai ieftin…

Vlăduț al nostru s-a comportat exemplar la cele 4 lunite pe care si le-a serbat pe plaja. Nu a plâns mai deloc, era extrem de curios și prietenos cu cei din jur care ii zâmbeau și vorbeau cu el, încât la un moment dat aveam impresia ca am venit cu Brad Pitt în concediu 🙂 Mai blond și cu ochi mai albaștri chiar 🙂 Evident ca la restaurant cârâia și unu dintre noi trebuia sa îl plimbe de colo-colo, dar au fost seri în care a adormit în cărucior la cina iar noi am putut sa ne relaxam și sa ne bucuram de timpul nostru.

In octombrie, Turcia era încă în plina vara. Ziua erau temperaturi de 30 de grade, apa marii era calda și foarte liniștită dimineața dar vântul iți șoptea uneori ca vine toamna. Simțeai o briza răcoroasă când ieșeai din apa. Serile erau călduțe și liniștite.

Ce mi-a placut cel mai mult? Faptul ca am fost doar noi trei. Conectarea cu bebelușul nostru vesel. Fericirea din ochii lui. Sentimentul de acasă, de bine, de dragoste și de familie pe care l-am simțit asa cum nu l-am mai simțit pana acum.

Nu desconsiderați copiii. Ei sunt cele mai inteligente și cele mai adaptabile ființe din univers. Mai ales la vârsta asta, ei nu au nevoie nici măcar de jucării și mănâncă doar lăptic. Nu ii lăsați în spate! Luați-i cu voi oriunde ați merge și expuneți-i la situații diferite chiar dacă e mai dificil decât dacă ați fi singuri. Scuza ca e prea mic ca sa înțeleagă, e doar o scuza. Stați de vorba cu orice psiholog și veți vedea ca toate ni se trag din copilărie.

Haideți sa fim noi diferiți! Haideți sa fim noi mai buni, mai informați, mai atenți, cu mai puține scuze și mai multe fapte!

Haideți sa ne influențăm pozitiv, încep eu și voi dați #share mai departe!

22254678_1591182317610287_6989560966101978164_o

  • Color party pe plaja
  • 22219597_1591182620943590_5239658573183254988_o
  • Foam party
  • 22046815_1586828664712319_3996155535874300119_n
  • Piscina principalaIMG_7405

 

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s