Uncategorized

Cum am făcut ca primul an din viata copilului sa fie cel mai grozav an din viata noastră

Fara sa imi dau seama cum, cand si de ce, realizez ca a trecut un an de cand am devenit parinti. Un an! A zburat timpul mai repede decât mi-as fi dorit.

Psihologii spun ca primul an ca și mămică este cel mai greu din viata unei femei. Hormonii dezlantuiti, nopti nedormite, griji de multe ori nefondate dar permanente, bebele care plange fara motiv, schimbarea radicala de stil de viata, izolarea sociala contribuie la aceasta stare de fapt.

Dar…eu am o alta perspectiva asupra primului an de viata a fiului meu.

Pare greu de crezut, dar nu am fost nicicând mai fericita. Uneori mi-e jena sa spun ca mie nu imi e asa greu, ca nu sunt asa obosita pentru ca Vladut, cu zâmbetul lui, îmi da aripi, ma face sa simt ca pot sa mut munții pentru el, ca Pamantul a devenit un loc mult mai viu si mai colorat de cand e el pe lume, ca este cea mai adorabila comoara pe care bratele meu au carat-o vreodată, ca ochii lui albaștri ca marea mi-au vindecat toate durerile trecutului. Am învățat alături de el bucuria simpla de viata, am învățat ca intr-adevăr, sanatatea este cea mai de pret si mulțumesc in fiecare zi ca ne trezim sănătoși unul lângă altul in fiecare dimineață.

In acest an, m-am (re)imprietenit cu oameni care au copii si una dintre ele mi-a dat ideea de a scrie o postare despre cum am făcut eu sa imi păstrez echilibrul in aceasta perioada. Cum am trecut eu peste depresie (care la început mi-a dat târcoale dar ne cunoșteam prea bine ca sa ii cad iar în plasa), cum am incercat sa echilibram toate schimbările profunde apărute brusc in viata mea si a soțului meu. Si toate astea in timp ce incerci sa iti ingrijesti copilul ca la carte (ne străduim chiar daca nu ne iese in fiecare situatie!), sa il hrănești corespunzător, sa se simta iubit in fiecare clipa chiar si atunci cand urla de trezeste tot cartierul 🙂

Departe de mine gândul de a da sfaturi. Va ofer doar o descriere a felului in care am procedat noi. Ne zbatem zi de zi si noi sa ne menținem relația vie, sa avem o viata sociala cu un copil mic, sa ii ținem aproape și pe prietenii care nu au copii dar care sunt importanți pentru noi, sa nu cădem in nicio extrema, sa analizam situațiile din toate unghiurile si sa luam decizii care sa mulțumească si mintea si inima. Copilul învață de la părinti cum sa fie fericit! Adica de la noi. Cand am conștientizat asta, am început sa lucram cu adevarat la relația noastră. 

Cum am făcut ca primul an din viata copilului sa fie cel mai grozav an din viata noastră?

  1. Ne-am informat. Am citit. Am făcut cursuri. Faptul ca eram pregătiți pentru anumite lucruri, a redus mult din anxietate. Reduce, nu dispare! Am citit despre tot ce înseamnă viata cu un bebe, de la boli, achiziții, puseuri de creștere, reguli corecte de diversificare. Respingem total babismele, alegem cu grija medicii și alegem surse de informare de încredere.
  2. Ne-am setat așteptările corect! Noi nu ne-am așteptat niciodată sa dormim toată noaptea după ce apare copilul. Este o nebunie sa te setezi mental ca viata ta/noptile tale vor rămâne intacte. Ne-am setat ca nu vom dormi deloc și ghici! Surpriza! Mai ales in primele luni, nu e normal ca un bebe sa nu se trezească sa mănânce.
  3. Eu, ca si om, am învățat sa ma pun pe primul loc din când în când după ce am devenit mama. Dupa câteva discuții foarte serioase cu prietenele mele, am identificat câțiva factori care le transforma pe tinerele mămici in niște persoane triste si lipsite de vitalitate: izolarea sociala, singurătatea, alimentația deficitara, lipsa de comunicare in cuplu, provocările din relație si mi-am propus sa încerc sa influentez cativa din acești factori.
  4. Am facut sport. Dupa ce am primit ok-ul de la medic la controlul de 6 săptămâni, am început sa merg la înot iar acolo am găsit si un jacuzzi 🙂 Relaxare suprema o data pe săptămână. M-a ajutat enorm! Sportul iti da energie si te resetează. Mai ales când ești obosit.
  5. Am iesit foarte des in natura. Aproape in fiecare weekend, ne urcam în mașină și evadam. Aproape de oraș, prin păduri și pe lângă lacurile din jurul Clujului. Noi 3 sau cu prieteni care isi doreau sa fie cu noi.
  6. Cam o data pe săptămână, tati sta cu bebe iar eu ies cu prietenii mei in oraș. 2-3 ore, bebe poate sa stea fara mami. Nu accept niciun argument cum ca nu s-ar putea. L-am alaptat exclusiv pana la 6 luni si intr-un an nu a dormit niciodată fără noi. Nu am folosit biberonul si nu avem nici măcar suzeta. Bunicile sunt departe si ne programam vizitele in functie de evenimentele la care trebuie sa participam si nu putem sa il luam cu noi. Totul trebuie făcut treptat, de la 2 ore pana la 4-5 după ce începe diversificarea. In acest an, am fost la concerte, conferințe, cursuri, filme. De fiecare data, am simtit ca ma intorc la ei alt om. Mai bun, mai entuziast, mai echilibrat.
  7. M-am inconjurat de oameni veseli si pozitivi. Atata am auzit inainte de bebe cat de greu poate fi, nu pot, e imposibil sa, las ca te vad eu cand etc! Incetati, oameni buni, sa ii mai programați negativ pe cei de lângă voi! Ba, se poate! Orice! Si cu zâmbetul pe buze! Nu zice nimeni ca e ușor, dar nu te ajuta cu nimic sa ii mai auzi și pe alții cât de tare se lamentează si se plâng. Analizați, plângăcioșii au, de obicei, ajutor mult mai mare decât ceilalți. Nu de alta, da când nu iți face mama de mâncare și curățenie zilnic, când nu iți ia nimeni copilul câteva ore pe zi ca sa poți sa dormi si sa mănânci cum trebuie, când nu il lași in weekenduri la bunici ca sa te poți relaxa, când alegi sa dormi cu el in pat pentru ca exista studii care spun ca la început, bebele are nevoie doar de căldura corpului mamei, când alegi sa alăptezi exclusiv si te trezești in primele luni cam din 3 in 3 ore, pe cuvânt ca nu ai timp sa te plângi atât! Aaaah! Ca dacă nu ne-am smiorcăi atâta, am fi mai putin eroi, asta da! Ma entuziasmează oamenii care reușesc sa își păstreze zâmbetul si vitalitatea, care reușesc sa aibă un echilibru, oameni pe care ii privesc și vad ca sunt bine. Langa ăștia vreau sa trăiesc!
  8. La 4 luni am fost cu el în concediu în Turcia. Cat de tare iți schimba starea un concediu. Am scris despre asta aici.
  9. Nu am ratat niciun eveniment social. Dar au fost si evenimente la care am stat putin. Am participat la toate zilele de naștere din grupul nostru (prima iesire pe terasa in gasca a fost la o luna), mai ales ca am ajuns la o varsta la care nimeni nu isi mai tine ziua in club. Prietenele mele mi-au marturisit ca erau extrem de nefericite ca nu puteau sa mearga la aniversari in primul an dupa nastere. Am testat si am descoperit ca era o convingere limitativa. Atunci cand iti doresti ceva, fa un pas si lucrurile vin inspre tine! 🙂
  10. Am ținut acest blog care m-a ajutat sa conștientizez cât de norocoasa sunt. Pentru ca am văzut atâtea locuri minunate. Datorita lui, am cunoscut oameni foarte interesanți, am primit invitație la The Woman, o conferinta extrem de motivațională, mi-am scos din sertare amintiri prăfuite si pentru o ora, doua pe zi din când in când, am simțit ca fac si altceva. M-am conectat si reconectat cu oameni care îmi împărtășesc viziunea si valorile sau dimpotrivă. Am discutat cu oameni care nu erau de acord cu ce scriam si încercam sa ne argumentam opiniile. Dar ce minunat ca am vorbit!

Primul an a trecut prea repede. A fost intens si plin. Copilul meu nu va mai fi niciodată atât de mic. Știu ca încet, încet trebuie sa începem sa punem bariere pentru ca ne dorim ca el sa fie echilibrat și independent. Știu ca va trebui sa îmi rup bucăți din suflet pentru ca îmi doresc sa cresc un bărbat liber. Inca il mai țin lângă mine, iar clipele astea devin tot mai intense. Inca il mai legan ca si atunci cand era un bebelus dar nu ii mai place pozitia. Inca dormim cu el in pat pentru ca sufletele noastre inca nu concep altfel. Pentru ca stiu ca  aceste clipe nu se vor mai întoarce niciodată. La un an, are din ce in ce mai putina nevoie de mine dar încă sunt iubirea lui cea mare. Inca ma privește ca si cum as fi cea mai minunata ființa din lume si simt cum aceasta iubire îmi liniștește toate fantasmele trecutului. El S-a născut ca sa ma vindece si sa ma întregească iar eu m-am născut ca sa ii luminez drumul.

Photo credit: Luciana Pop Photography

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s