Vacanta in doi

Locul în care am întâlnit viitorul – Dubai

Undeva departe, departe, departe se afla un loc în care am întâlnit viitorul. Cu străzi curate, malluri impecabile, cu oameni care zâmbesc și a căror ospitalitate vine din suflet și convingere, cu hoteluri emblematice, o arhitectura unica, futurista, restaurante de top si extrem de variate, plaje demențiale si căldură tot timpul. E ca si cum ar fi o alta planeta. Planeta Dubai.

Cum au ajuns aici?

Istoria Dubaiului începe acum 200 de ani când membri ai tribului Bani Yas s-au stabilit în portul natural care avea sa se transforme în unul dintre cele mai impresionante orașe din lume. Aceasta așezare a devenit un centru al căutătorilor de perle, al pescarilor și a celor care se ocupau cu comerțul maritim. Intre 1833 si 1930, populația Dubaiului a ajuns la 30 000 de locuitori, un sfert dintre aceștia fiind străini. In 1966 au descoperit petrolul iar șeicul Rashid a investit veniturile în dezvoltarea infrastructurii, în scoli, spitale, in construcția unui nou port și a unui terminal ultra-modern la Aeroportul International Dubai. Corporațiile au întâlnit aici un teren extrem de fertil cu taxe inexistente pe venituri, mediu prietenos cu expatii, taxe mici pe importuri iar asta a transformat Dubaiul intr-un hub al afacerilor și o destinație de vacanta pentru turiștii din toată lumea.

Ce ar fi bine sa știi înainte sa ajungi acolo?

Ca vinerea e, de fapt, sâmbătă iar mallurile și soukurile (piețele) sunt pline. Sezonul turistic începe la ei în septembrie si tine pana in aprilie. In lunile de vara este mult prea cald iar disconfortul termic iți poate distruge vacanta. Noi am fost la sfârșitul lunii septembrie dar temperaturile erau in continuare mai ridicate decât cea mai fierbinte zi de vara din Cluj.

Cu ce sa ma îmbrac?

Mi-am făcut multe griji legate de ținută. M-am gândit și răzgândit în legătura cu ce sa pun in bagaj. Eram si eu bombardata de fake news legate de comportamentul oamenilor din tarile islamice. De fapt, ca în orice alta țara din lumea asta, decenta este mereu câștigătoare dar sincer, nimănui nu ii pasa. Te poți îmbrăca asa cum iți dorești. Am văzut pe strada europence care mi s-ar fi părut “excentrice” si in Romania. Pantaloni scurți si tricou prin oras, costum de baie normal pe plaja, rochițe scurte seara – niciuna din astea nu ar frapa pe nimeni. 85% din populația Dubaiului este formata din expati.

Alcool?

Alcoolul chiar e scump. Asta nu e un fake news. Va recomand sa va cumpărați fie din duty-free, fie sa va puneți in bagajul de cala. Ca si exemplu, pe lângă faptul ca nu găsești oriunde alcool, o bere la 0.33 este cam 50 de lei. Vinul e scump tare iar cocktailurile la fel. Cum romanu e inventiv, noi am avut o botelcuta la noi pe care o umpleam cu whiskey si “ne imbunatateam” Cola. Cu placere 😊

Shopping in Dubai?

Vrei sa faci shopping in Dubai? Ia-ți cu tine rezerve. Mi s-a părut scump, chiar foarte scump. Chiar și lucrurile la reduceri consistente din malluri erau mai scumpe ca în Cluj. Din toate punctele de vedere, este mult mai scump ca și Abu Dhabi de exemplu. Ei negociază foarte mult, dar mie mi s-au părut invazivi si agresivi in piețe si nici macar nu am încercat sa negociez. De fapt, când am fost în souk-ul din Deira (orasul vechi), nu mai știam încotro sa fug. Mărturisesc ca mi-a fost teama dar cred ca este vorba de percepție. Cei din grupul nostru au apreciat atmosfera “autentica” și disponibilitatea lor de a negocia. Eu abia am așteptat sa plec de acolo și sa ne întoarcem în New Dubai.

Atenție la capcanele turistice!

Daca va luați excursii opționale, șoferii au comision sa facă “pauze” in anumite locuri care vând produse locale. Deși mi s-a părut interesant sa vizitez un centru in care se vindeau covoare țesute de mana, preturile erau exorbitante. Am găsit aceleași covoare muuult mai ieftine în piețe. DAR! Oamenii aia prețuiesc și promovează produsele făcute local. La centrul de covoare, dacă te hotărai sa cumperi unul mare, aurit tare cu un păun aducător de noroc si pietre semi-prețioase în valoare de doar 2000 de euro, ți-l expediau oriunde în lume “pe cheltuiala lor”. Dacă iei unul mic, nu plătești taxe pentru el la aeroport în caz ca e extra-luggage, e ca si cum l-ai lua din duty-free.

Este Dubaiul un oraș periculos?

Esti in siguranta! Nu vezi politie pe strada dar știi ca ești supravegheat. Au camere peste tot. Nu am văzut niciun cerșetor, exista plăcuțe de avertizare legate de felul în care ei își doresc sa le respecți cultura pe plaja, la metrou, în malluri, in hoteluri. Nu am văzut pe nimeni țipând, certându-se, râzând prea tare, beat sau indecent în comportament. Am lăsat fără teama ghiozdanul pe plaja și am sărit în mare sa ne răcorim.

Tot orașul se roagă!

Dacă ai hotelul în apropierea unei moschei, cere o camera pe partea opusa, altfel la răsărit cam pe la ora 4 dimineața, vei avea o surpriza. Slujbele sunt difuzate și în exterior. Chiar și în timpul zilei, la piscina de pe acoperișul hotelului, la ora de rugăciune, se oprea muzica și se asculta slujba. Nu ținea mult si mi s-a părut interesant. Dar cred ca a fost din cauza ca la noi în camera nu se auzea. Altfel, trezitul la ora 4 dimineața în prima vacanta în 2 după bebe, nu ar fi fost ceva care sa ma binedispună!

Este Dubaiul un oraș scump?

As spune ca NU, dar depinde. Cum am spus și mai sus, dacă vrei sa faci shopping în alte luni decât ianuarie când sunt reduceri masive dar cresc preturile la cazare, da, este un oraș foarte scump. Mâncarea, în schimb, ni s-a părut accesibila și pe alocuri, mai ieftina decât în Grecia. Cu siguranță, prețul mâncării si al taxiurilor este mai mic decât în Londra. Dar este fantastic de gustoasa și variata! Excursiile opționale sunt foarte accesibile ținând cont de ce iți oferă.

Mallurile sunt foarte cool!

Atunci când vizitez un oraș în care nu am mai fost, mallul este ultimul loc în care îmi doresc sa ajung! Dar nu în Dubai! De la restaurante tradiționale, la pârtii de ski cu telescaun, patinoare, cinematografe, acvariu – toate la găsiți în aceste clădiri gigantice.

Taxiurile sunt foarte ieftine!

Evident ca metroul este și mai ieftin dar când afara sunt 40 de grade si umiditate de 50%, parca e mai simplu sa chemi un taxi. Cel mai mult am plătit la taxi 30 de lei dar distanta era foarte mare.

Dubaiul este un oraș fascinant, extrem de civilizat si interesat. Atunci când am pășit pe acest tărâm magic, am avut pentru o secunda impresia ca m-am teleportat în viitor.

Mi-am pus multe întrebări înainte sa ajung acolo, am citit mult despre acest oraș ușor controversat, iar în acest post am făcut o lista cu ce as fi vrut sa știu înainte sa ajung acolo. Sunt curioasa sa știu ce v-a plăcut, frapat, șocat în Dubai?

Haideți sa ne influențăm pozitiv, încep eu și voi dați share mai departe!

Daca va plac articolele mele, va invit sa dați like paginii de Facebook 🙂 și sa sharuiti articolele mele cu prietenii voștri.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s