Uncategorized

De la slujnica Micului Prinț la Corporatista pe tocuri

Au trecut aproape 2 ani de când am intrat în maternitate. Mă uit în spate și nu îmi dau seama cum a trecut timpul. Pare un clișeu, dar Timpul chiar zboară după ce faci un copil.

M-am trezit în acea dimineață groaznic de rece și m-am îmbrăcat cu ce îmi era dor: rochiță, cizme cu toc, m-am machiat și am băut o cafea încă dinainte sa ies din casa. Bebe dormea. M-am uitat la el și am simțit o strângere de inima. Știam ca noi doi nu vom mai fi niciodată atât de apropiați, atât de nas în nas toată ziua. Îmi vor lipsi diminețile noastre împreună în care el se trezea și îmi zâmbea, căldura obrajilor lui, mânuțele care ma țineau strâns chiar și atunci când dormea, mirosul de bebe impregnat în toate amintirile sufletului meu, activitățile noastre zilnice. Dar în același timp, ma simțeam pregătită sa ma întorc pe câmpul de lupta.

Când am ajuns la birou, am afișat zâmbetul standard corporatist și m-am bucurat sa vad ca nu s-au schimbat asa multe acolo. Din fericire, multi dintre colegii mei își aminteau de mine, îl cunosc pe Vlăduț si cumva, într-un mod ciudat, ne simțeam mai prieteni decât înainte sa plec. Mi-am făcut altă cafea, am intrat în sala de întâlniri, unde ma aștepta șeful meu și cruda realitate m-a lovit în fata. Nu demult, nisipul îmi era cel mai bun prieten, cele mai interesante conversații erau despre diversificare, câte cuvinte știe copilul, dacă sa îl învățam chineza de la 2 ani sau mai așteptăm, medici, bolile copilăriei și adaptarea la creșă. Iar acum, ca și cum nu ar fi trecut 2 ani, îmi dădeam iar cu părerea despre targete, strategii, exceluri, prezentări, clienți noi și drame. Pentru că dramele telenovelistice sunt totuși “miezul” când lucrezi în companii mari cu oameni foarte tineri. După 2 ore, ma simțeam ca și cum nu as fi plecat niciodată.

Dragele mele, sa nu va fie frica sa va întoarceți la munca!

Știți “glumele” acelea care ii împart in 2 categorii pe cei care vin lunea la serviciu: aia obosiți și mahmuri (fără copii) și cei plini de energie și fericiți ca sunt acolo (părintii). Exact asa. Ma duc incantata, îmi fac cafea, ma uit pe geam cum ninge, vorbesc cu oameni despre tot felul de lucruri fara niciun rost, stau relaxata si mi se pare ciudat ca nu urla nimeni. Imi amintesc de obrăjorii bucălați de care imi e dor sa ii pup din 5 in 5 minute dar ma consolez cu ideea ca as vrea ca el sa ma considere un exemplu și sa ma vadă fericita.

Ce s-a schimbat? Totul!

Ma simt mai relaxata, mult mai detașată, parca nu mai iau asa personal totul. Nu ma mai  încântă ideea de a călători atât de mult, iar drinks after work deocamdată nu sunt pe lista mea de priorități. Mă bucur de lucruri simple: mâncare buna gătită de alții, prăjitură zilnic, oamenii din jur, laptopul meu, biroul meu, liniștea din sufletul meu.

Daca ar fi sa compar, viata unei mame care sta acasă, este infinit mai grea decât viata unui om care merge la munca 8 ore pe zi. Dar o mama depune eforturi de când se trezește pana închide ochii. Spălat, gătit mai multe feluri de mâncare, schimbat scutece, scos copilu afara la socializare si la “făcut imunitate”, pus la somn, citit povesti cu pești zburători, joaca minut de minut. Dar atunci când mergi la munca, doar muncești.

Asa ca, dragele mele, nu va temeți! Întoarcerea la munca este mai ușoară decât v-ați imaginat.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s